Despre noi

 

Cup & Candle este un atelier de manufactură de lumânări, o afacere de familie pornită, aproape din întâmplare, în 2013. De la un vis pe care nici nu-l bănuiam, am ajuns, după 7 ani, la o mică afacere de familie. Și când spunem mică, fix așa e: în atelierul Cup & Candle sunt doar doi oameni mari, Oana și Eugen, și doi oameni mititei – David și Cristian.

Primele lumânări parfumate din ceară de soia 100% le-am turnat în cești din porțelanuri vintage, descoperite în târguri de antichități din țară și din străinătate. Le-am făcut pentru noi și ne-au plăcut, apoi le-am dăruit prietenilor, și le-au plăcut și lor, apoi le-am dus la un prim târg și întâmplarea a fost un real succes (le-am vândut pe toate, ba chiar am vândut și decorul J ).

De la prima lumânare parfumată și până astăzi, am turnat mii de lumânări și am bucurat mulți oameni. De atunci și până astăzi, am testat multe variante de recipiente și am învățat enorm de multe lecții, am mirosit și combinat sute de variante de parfumuri și am avut sute de întâlniri cu oameni care ne-au ajutat să ajungem unde suntem.

Cup & Candle este o poveste despre cum ajungi la business pornind de la o pasiune pe care nici nu o bănuiai. Să construiești o afacere din nimic e o muncă sisifică, dar vine la pachet cu multe satisfacții. Și cu tristeți, evident, dar mai ales cu satisfacții. La noi, să ajungem aici a presupus șapte ani de muncă, uneori cu pauze mai lungi decât am fi vrut, în care ne-am învățat lecțiile din fiecare an în parte și din fiecare întâlnire în parte, din care am luat ce a fost bun din tot ce am trăit. Și tot mai avem o mie de lucruri de învățat.

Am plecat din punctul A, am ajuns în punctul B, mergem mai departe și fascinant e că, dacă vrei, alfabetul de pe drumul acesta nu se termină niciodată.

 

Vă mulțumim pentru încredere și pentru fiecare comandă în parte,

Oamenii Cup & Candle